Colindatorii erau asteptati cu
mare bucurie de catre sateni, fiind primiti in cea mai frumoasa incapere a
locuintei. Acestia se asezau pe scaune in jurul mesei de preferat sa se poata
vedea unul pe celalalt, cu totii fiind atenti la cel care incepea colinda,
acestuia revenindu-i si misiunea de a mentine respectarea versurilor pana la
capat.
Tinerii colindători,
adica cei care nu stăpâneau
tainele colindelor,
nu aveau ce cauta la masa acest loc fiind destinat in exclusivitate "căpelilor"
si dubasilor cu experienta. Acest fel de a se aseza in jurul mesei era si este un lucru normal si util, data
fiind complexitatea colindelor si seriozitatea cu care erau abordate.
Colinda "Colo'n susu
mai din susu" povesteste intr-un fel aparte calatoria
magilor si prevestirea nasterii Domnului
Toata lumea stia ca o sa se nasca
Mesia, toata lumea vorbea despre asta, ("toti vorbesc si zgomonesc si
pe Domnu-l pomenesc"), dar nu era dat nimanui sa stie unde si cand se
va naste acesta("dar pe Domnul nu mi-l stiu, unde-mi sade,
locuieste").
Ce fac atunci magii? Se pregatesc
de calatorie ("Iara sfinti-n ciuda mare,/Cam de-aminte ce-si
luara,/Vreo trei cai de mi-s gatara") dar nu pleacă
direct ci trec pe la targ("Si zau bin’ se socotea/La targut mi-i trimetea")
pentru ași procura tamaia folositoare prevestirii.
Magii trebuiau sa afle sub ce intruchipare se va arata Dumnezeu si de aceeea
dupa aprinderea tamaii, in fumul acestei fiecaruia dintre ei (d'unuia i se
parea") li se pare ca vad diverse forme.
Binenteles ca ultimului dintre ei, i se descopera adevarata forma sub care se
va intruchipa Dumnezeu pe pamant, dar va las pe dumneavoastra sa descoperiti
aceasta in colinda care va urma.
Colo-n susu mai din susu
(
Domnului doamne)
Colo-n
susu mai din sus
Sus
la curtea lui Craciun
Lui
Craciun celui batran
Multa
vorba-I ge’adunata
Nu
te poti d’apropia
De
zgomonu domnilor
De
para facliilor
De
mirosu florilor
De
zborul albinilor.
Toti
vorbesc si zgomonesc
Si
pe Domnu-l pomenesc
Da'
pe Domnu nu mi-l stiu
Unde-mi
sade locuieste
In
cea lume sub cel soare
Sub
cel d’alb de rasarit.
Iara
sfinti-n ciuda mare
Cam
de-aminte ce-si luara
Vreo
trei cai de mi-i gatara
Vreo
trei cai moldovenesti
Vreo
trei sluge jidovesti
Si
zau bin’ se socotea
La
targut mi-i trimetea
La
targut la targovet
Targas
bun ce-mi targuia
Vreo
trei majiti de tamaie
Si
zau bin’ sa sococea
Sus
pe cai le d’arunca
Si
zau bin’ sa socotea
In
cel loc le d’apringea
In
cea lume sub cel soare
Sub
cel d’alb de rasarit
Si
zau bin’ li se parea
Cum
d’unuia asa d’altuia
D’unuia
i se parea
Ca
boieru-I cam batran
De
mi-s frange-n batranete
Si
mi-s rage-n caruntete
Cum
d’unuia asa d’altuia
D’unuia
I se parea
Ca-I
mirelu cinerel
De
mi-s frange-n mustacioara
Si
mi-s rage-n mununioara
Mununioara
la varfsoara
Cum
d’unuia asa d’altuia
D’unuia
I se parea
Ca
micutu-I porunbel
Micutel
si-nfasetel
In
scucec de bumbacel
Fasa
d’alba de matasa
Leganel
de d’aurel
Ploaia
ploaie scalda’mi-l
Neaua
ninge de mi-l unge
Vantu
bate leagana’mi-l
Trei
zanioare mi-l d’apleaca
Trei
zanioare la varfsoare
Si
ce domn bun veseleste
C-o’ncinam
cu sanatace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu